DACĂ… atunci refuz să mă căsătoresc vreodată

Ne-am văzut întâmplător după mai bine de 3 ani….
S-a luat după mine fără a spune un cuvânt, dar în tăcerea lui puteai citi mult mai multe… Era ultima lui noapte de burlac… Și pașii l-au condus către mine, habar n-am de ce, sau poate doar refuz să accept… 🙂
În dreptul unui oficiu m-a privit și a rupt tăcerea…
-Mâine, ar fi putut fi nunta noastră….
-Niciodată…. am râs.
-De ce….?
– Pentru că trecutul rămâne în trecut…. resemnează-te!
-Da, dar așa prin absurd…
-Între noi nu mai există loc de dar…. și nici în sufletul tău nu ar fi trebuit să mai bântuie nicio urmă de întoaială, nu crezi?
– Nu sunt îndoieli sunt visuri, la care am îndrăznit să renunț și s-o iau de la capăt!
-Mă bucur că în sfârșit ai lăsat trecutul, acolo unde-i este locul, în trecut… 🙂
-Nu te-ai schimbat deloc. ai același aer enigmatic, inspiri oamenii…
– Și pe tine… te-am inspirat vreodată?
-Cel mai mult… Pe mine m-ai schimbat, mai făcut mai bun, mai calculat, mai învățat să văd frumosul în orice… Chiar dacă am greșit…
-Vai, deci recunoști că, cel care a greșit ești chiar tu…
– Am știut din totdeauna că eu am fost vinovatul, doar că e mai simplu să dai vina pe altcineva, decât să-ți asumi propriile greșeli…
-Oricum nu mai contează, amândoi am avut de învățat din experiența asta… hai să încheiem subiectul… Ce faci aici, la ora asta ar fi trebuit să fii lângă viitoarea ta soție?
– Este la părinți ca înainte de ziua cea mare…
-Nuștiu de ce, dar nu citesc fericirea în ochii tăi…
-Ba sunt fericit, doar că…
-„Doar”-urile nu-și mai au loc acum… acum e loc doar de iubire, fericire și înțelegere pentru o viață înainte…
-Sunt convins că am luat decizia corectă și… o iubesc… doar că nimic nu se compară cu ceea ce am simțit lângă tine, tu ești altfel… nemaipomenit de altfel… ești superioară orecărei femei pe care mi-a fost dat să o cunosc… sunt atât de fericit că te-am întâlnit și mi-e ciudă că te-am pierdut dintr-o prostie… Soția mea ar trebui să-ți fie recunoscătoare, pentru că ceea ce îi place astăzi la mine, este defapt amprenta pe care ți-ai lăsat-o asupra felului meu de a fi…
M-am înfuriat la culme și i-am spus:
– Eu nu-ți permit să-mi vorbești așa… nici măcar să gândești… Ce ai în cap?! Eu nu pot fi superioară unei alte femei… eu sunt eu și ea este ea… suntem diferite și nu putem fi comparate…

PS: Dacă prin absurd aș admite că orice bărbat gândește astfel înainte de căsătorie… dacă orice bărbat își compară soția cu o altă iubire demult apusă, atunci eu refuz să mă căsătoresc vreodată…