La brațul tău, o nouă doamnă,
Trăiește acum o altă toamnă.
Pe deget voi purtați inel,
La piept mă strânge- un alt el.
Și mâna ei în mâna ta
ferită-i de privirea mea.
Ș-obrazul meu lângă al lui
nu frânge inima nimănui.
Și acum iubirea nu-i amară,
Nu-i vreo trăire virtuală,
Și nici distanța nu mai pare
doar pentru păsări călătoare
Ș-atunci, noi oare ce-am trăit?
Poate ai iubit-poate am iubit…
A fost iubire trecătoare
pierdută-n toamna noastră… Oare?
Unii oameni distrug totul într-o clipă…
De o singură clipă au nevoie pentru a semăna ură, acolo unde câteva secunde în urmă a fost iubire nemărginită și necondiționată…Alți oameni distrug vieții, frustrați de nereușita propriei fericiri, jonglează cu fericirea altora de parcă ar fi a lor, având siguranța obsesivă că știu mai bine să organizeze viața altora, decât propria viață…
Unii oameni sunt dureros de influențabili, alții profită mișelește de acest fapt și dictează ordine… ordine care odată respectate, ucid visele în fașă, sugrumă încrederi și asfixiază iubiri… Iubiri care, din păcate, nu mai pot fi resuscitate apoi, când unii oameni se trezesc la realitate și pricep că au procedat ticălos de nedrept…
Ce se întâmplă cu ceilalți oameni?
Ei nu realizează niciodată că au greșit… că au distrus fericirea celor pe care chipurile-i iubesc… Acești oameni calcă pe cadavrele unor fericiri și apoi… plâng și imploră cerul să reverse fericire asupra oamenilor dragi fără să gândească că vina nu-i a cerului… vina le aparține…!
Unii oameni influențează… alții dacă ar iubi suficient nu s-ar lăsa influențați…
Unii și cu alții distrug vieți, iar iubirile… iubirile se sinucid…
În ochii tăi sunt un trofeu
Prea greu de cucerit
Și după ce o să-l obții
Tu o să uiți că mai iubit…
În ochii mei ești înc-un val
ce se sparge de-o stâncă…
N-ai cum să mă uimești
cu sentimente de-o secundă…
În ochii ei tu ești lumina
Ce învinge întunericul
Și inima-i zdrobită pare,
Să-l uite pe nemernicul
În ochii lui eu sunt altar
Și înger dacă vrei…
Căci fericirea lui pe lume
O regăsește-n ochii mei..
În ochii lor nu există noi…
Căci tu ești soare, iar eu-lună…
Și fiecare a cucerit,
O altă inimă nebună…
În ochii mei nu mai exiști
Căci te-ai pierdut în mare…
În ochii tăi am fost mereu…
O pasăre călătoare…
O să plec de lângă tine în ziua în care n-o să-mi mai oferi atenție… în ziua în care alte lucruri vor deveni mai importante – viața ta va deveni pustie…
Într-o zi o să obosesc de explicații… într-o zi n-o să mai conteze că ai făcut acele lucruri pentru mine, ci doar că le-ai poziționat la un nivel superior mie… Ah, și simt cum acea zi se apropie din ce în ce mai mult, zădarnic încerc s-o îndepărtez, căci tu involuntar o grăbești…
Eu îmi fac valiza, tu pregătește-te… n-aș vrea să suferi…
Mi-ai jurat de-atâtea ori c-o să mă iubești toată viața… și tot de -atâtea ori, te-am rugat să n-o mai faci niciodată…
Iartă-mă, dar nu cred că o femeie ca mine ar putea fi iubită o viață întreagă… Exact așa cum nu cred niciun bărbat, atunci când vine vorba de iubire… Voi, credeți că femeile iubesc cu urechile și de aceea încercați să le mințiți frumos și uneori chiar vă reușește, dar nu… nu cu mine…
Știu, poate că ești sincer și poate că ai intenția să mă iubești o viață întreagă, doar că tu nu ai de unde să știi ce îți rezervă viitorul… Poate că mâine vei întâlni o altă femeie splendită, care-ți va face sângele să clocotească în vene… și vei pleca… și eu te voi înțelege… Sau poate că, chiar eu, mă voi simți mai în siguranță lângă un alt bărbat… tu să mă întelegi…
Nu vreau promisiuni învăluite în necunoscut…. Iubește-mă azi cu toată intesitatea inimii, mâine ar putea fi prea târziu… sau poate prea devreme…
Nu știu cum facem, noi, femeile, dar în căutarea bărbatului perfect ne cam pierdem uneori pe drum…. Călcăm prin cioburile unor relații, alergăm după iluzii și avem vaga bănuială că merităm cel mai bun, cel mai frumos, cel mai deștept, cel mai bogat… cel mai bărbat din lume! Ca într-un final să ne dezamăgim și să ne plângem de milă, gândindu-ne că n-avem noroc și că de fapt nici nu există BĂRBAȚI PERFECȚI…
Însă, cele care greșesc din start suntem chiar noi și asta pentru că de multe ori, atunci când ne implicăm într-o relație nici măcar nu încercăm să cunoaștem bărbatul de lângă noi… Nu-l acceptăm ca atare, cu tot cu defecte și calități, cu temeri și învingeri, cu bucurii și tristeți… Nu, noi avem amprentat în creier prototipul bărbatului perfect… bărbatul care doar TREBUIE…. să fie, să facă, să dreagă etc… TREBUIE ȘI ATÂT…
Puține dintre noi se găndesc la faptul că BĂRBATUL oricât de PERFECT ar fi, nu doar TREBUIE să ofere, ci ARE NEVOIE să și primească…
Și aici, apare mare dilemă: „Cum bărbatul perfect nu e robot?” Păi bine că nu, de aceea atunci când standardizați bărbatul perfect în crierașul vostru, gândiți-vă dacă vă ridicați la nivelul acelor așteptări… Dacă da, atunci succes în descoperirea lui, dacă nu, mai coborâți din cerințe…
Și da, există bărbați perfecți, fără a se insista însă asupra unei definiții generale… Bărbatul tău poate fi perfect doar pentru tine, nu și pentru restul lumii…
PS: Articolul poate fi valabil și în cazul bărbaților, care sunt în căutarea femeii perfecte!
Iartă-mă, că-mi strâng…
părul în coc,
mai des decât l-aș lăsa să-mi acopere umerii,
împovărați – de prea mult „nu pot”!
Iartă-mă, că mă vezi dese ori în bascheți,
că blugii îmi sunt aliații perfecți,
Că n-am curajul să port
rochii mulate ce sugrum-al meu corp…
Iartă-mă că prefer rochiile vaporoase,
Ce-mi acoperă timide genunchii,
Și nu îmi lasă…
sănii și picioarele la vedere – să cucerească!
Iartă-mă, că nu știu să-mi ascund
chipul după măști…
Și că încerc să sorb
fericirea din cești…
Iartă-mă ,că nu știu să ofer
dragoste din interes
Și că-mi asum,
tot ce mi-a fost dat și am ales…
Iartă-mă, că mă încăpățânez
să fiu naturală…
Și că încerc să detronez
femeia superficială…
Iartă-mă că ți-am dat peste cap
orice standarde…
Și că nu mai înțelegi,
ce înseamnă femei stilate…
Iartă-mă, că sunt o altfel de cochetă,
că nu mă vând pentr-o monedă,
Căci sunt doar o femeie…
perfect de IMPERFECTĂ
Cred că orice femeie din lumea aceasta a fost măcar o dată înșelată și mai cred că fiecare dintre noi a suferit din dragoste…
Eu nu sunt o excepție… despre înșelat pot spune doar că în adolescență cineva mi-a înșelat așteptările… atât… Despre faptul că și-a petrecut nopțile în patul altei femei, nu pot spune nimic… Atâta timp cât nu și le-a petrecut și în patul meu, despre ce fel de înșelat poate fi vorba? Probabil că pe Ea a iubit-o și pe mine nu!
Ce n-am putut înțelege niciodată a fost de ce să te ascunzi după deget? De ce să ai o iubită de văzul lumii și una care-ți oferă satisfacție? Pentru ce? N-ar fi mai simplu să-i spui celei cu principii sănătoase că tu îți dorești mai mult de la o relație, ș-atunci ea va pleca singură… De ce să fii ridicol? De ce să minți ? De ce, într-un final, când ai fost demascat să dai vina pe EA, pe sufletul ei prea bun, pe defecte fizice, pe principii de viață… La ce oare ți-ar folosi să distrugi moral o copilă? N-am să înțeleg niciodată….
Dar cu toate acestea în dragoste există lucruri mai dureroase decât înșelatul și trădarea… E ușor să-ți revii după ce realizezi că ai avut lângă tine un om nedemn, decât să te resemnezi cu faptul că unul dintre cei mai demni oameni numai e….
În momentul în care realizezi că bărbatul care ți-a oferit sufletul pe tavă numai e, îți dai seama că nimic din ce-ai trăit până atunci nu a durut la fel de mult… Atunci ți-ai dori să te fi înșelat, să fi iubit pe altcineva… orice… doar să fi trăit…. E greu să realizezi că s-a ținut de cuvânt și te-a iubit toată viața, doar că viața lui a fost prea scurtă…
E și mai greu să accepți ulterior un alt bărbat în viața pentru că acesta învolultar va concura cu EL, cel care nu ți-a greșit niciodată și nici nu va mai avea șansa s-o facă….
Femeie, te rog, nu-ți mai pierde frumusețea prin patul bărbaților însurați… Nu te mai irosi spiritual, nu mai crede povești cu neveste urâte și nebune, scandaluri conjugale și copii de prin flori… Spune NU din start…
Ce-ar putea să-ți ofere un bărbat însurat?
O noapte de iubire… bine, două, trei mai multe… Știu, poate că iubește pasional, și poate că în patul lui te simți ca o regină, dar cine ești atunci când după acea noapte, el pleacă? Da, da, pleacă acasă… la nebuna, urâta și disperata cea care i-a făcut vreo trei „copii de prin flori”, și care l-a terorizat cu apeluri… Cea care nu a pus geană peste geană toată noaptea, așteptându-l… și care probabil a plâns de frică să nu fi pățit ceva… Este oare bărbatul acesta al tău? Îți aparține? Și dacă nu, atunci ce cauți în viața lui? Ea îi este soție, tu cine ești defapt?
Sau poate ar putea să-ți ofere bani, faimă… Dar oare tu nu merți mai mult? Care-i prețul tău, femeie? Oare, îți vinzi corpul și sufletul?! Nu cred… Atunci probabil că-l iubești cu fiecare centimentru din tine…. Și dacă e așa, nu ai și tu nevoie de afecțiune? Nu ai obosit să fii singură de sărbători? De ce să-ți împarți bărbatul cu cineva sau mai exact de ce să pretinzi la fericirea alteia…?
Și dacă prin absurd am admite că el ar părăsi-o, așa cum ți-a promis de atâtea ori… Nu te-ai gândit că ulterior ai putea să te transformi și tu în nebuna, urâta și disperata cea care i-a făcut vreo trei „copii de prin flori” și care l-a terorizat cu apeluri în timp ce în patul lui o alta se simțea regină… Femeie, în viață nicio datorie nu rămâne neplătită…
Te rog, să mă înțelegi corect, eu nu te judec și nici nu-ți dau sfaturi… Nu am niciun drept… E viața ta și faci cum consideri că e mai bine…. Eu doar cred că TU meriți mai mult decât să te trezești noaptea în timp ce un „oarecare” îți trântește ușa de la intrare și fuge ca trenul de accelerație la o altă EA…
Femeie ești frumoasă, specială și puternică, meriți mai mult… mult mai mult de atât…
Doar îndrăznește să-ți dorești mai mult decât un bărbat… însurat…
Ne-am văzut întâmplător după mai bine de 3 ani….
S-a luat după mine fără a spune un cuvânt, dar în tăcerea lui puteai citi mult mai multe… Era ultima lui noapte de burlac… Și pașii l-au condus către mine, habar n-am de ce, sau poate doar refuz să accept… 🙂
În dreptul unui oficiu m-a privit și a rupt tăcerea…
-Mâine, ar fi putut fi nunta noastră….
-Niciodată…. am râs.
-De ce….?
– Pentru că trecutul rămâne în trecut…. resemnează-te!
-Da, dar așa prin absurd…
-Între noi nu mai există loc de dar…. și nici în sufletul tău nu ar fi trebuit să mai bântuie nicio urmă de întoaială, nu crezi?
– Nu sunt îndoieli sunt visuri, la care am îndrăznit să renunț și s-o iau de la capăt!
-Mă bucur că în sfârșit ai lăsat trecutul, acolo unde-i este locul, în trecut… 🙂
-Nu te-ai schimbat deloc. ai același aer enigmatic, inspiri oamenii…
– Și pe tine… te-am inspirat vreodată?
-Cel mai mult… Pe mine m-ai schimbat, mai făcut mai bun, mai calculat, mai învățat să văd frumosul în orice… Chiar dacă am greșit…
-Vai, deci recunoști că, cel care a greșit ești chiar tu…
– Am știut din totdeauna că eu am fost vinovatul, doar că e mai simplu să dai vina pe altcineva, decât să-ți asumi propriile greșeli…
-Oricum nu mai contează, amândoi am avut de învățat din experiența asta… hai să încheiem subiectul… Ce faci aici, la ora asta ar fi trebuit să fii lângă viitoarea ta soție?
– Este la părinți ca înainte de ziua cea mare…
-Nuștiu de ce, dar nu citesc fericirea în ochii tăi…
-Ba sunt fericit, doar că…
-„Doar”-urile nu-și mai au loc acum… acum e loc doar de iubire, fericire și înțelegere pentru o viață înainte…
-Sunt convins că am luat decizia corectă și… o iubesc… doar că nimic nu se compară cu ceea ce am simțit lângă tine, tu ești altfel… nemaipomenit de altfel… ești superioară orecărei femei pe care mi-a fost dat să o cunosc… sunt atât de fericit că te-am întâlnit și mi-e ciudă că te-am pierdut dintr-o prostie… Soția mea ar trebui să-ți fie recunoscătoare, pentru că ceea ce îi place astăzi la mine, este defapt amprenta pe care ți-ai lăsat-o asupra felului meu de a fi…
M-am înfuriat la culme și i-am spus:
– Eu nu-ți permit să-mi vorbești așa… nici măcar să gândești… Ce ai în cap?! Eu nu pot fi superioară unei alte femei… eu sunt eu și ea este ea… suntem diferite și nu putem fi comparate…
PS: Dacă prin absurd aș admite că orice bărbat gândește astfel înainte de căsătorie… dacă orice bărbat își compară soția cu o altă iubire demult apusă, atunci eu refuz să mă căsătoresc vreodată…
Ana Marchitan 